RITTER - Broker de Asigurare și Reasigurare este o companie cu capital 100% românesc, care prestează servicii de intermediere, consultanță și asistență în domeniul asigurărilor, realizând analiza financiară a fiecărui potențial client în funcție de necesitățile acestuia. În vederea obținerii autorizației de funcționare ca broker de asigurare și/sau de reasigurare, solicitantul trebuie să îndeplinească cumulativ o serie de condiții riguroase și, mai ales, trebuie să dispună de un capital social subscris și vărsat în formă bănească, a cărui valoare nu poate fi mai mică de 150.000 de lei. Modelul de franciză RITTER Broker a fost construit avându-se în vedere posibilitatea de a crea sinergii cu afaceri deja existente și care activează în zona de Business to Consumer. Dacă viitorul francizat are afaceri în domeniile retail, service auto, imobiliare, agenții de turism sau servicii diverse adresate consumatorilor finali, acesta poate face un business în asigurări, oferind în același timp servicii adiționale clienților existenți, crescând în acest fel nivelul de încredere al acestora și, nu în ultimul rând, generând venituri suplimentare pentru afacerea existentă. “Oricine își dorește poate deveni francizat RITTER. Noi ne-am orientat atenția, pentru început, către antreprenorii care activează în zona de retail, service-uri auto, servicii imobiliare, agenții de turism sau servicii diverse care se adresează consumatorilor finali“ - declară Alexandra Brătescu, Director de Vânzări, RITTER - Broker de Asigurare și Reasigurare. Modelul de business al francizorului este pregătit să preia astfel de parteneri, având deja pus la punct un model financiar și de business, adecvat fiecărui tip de afacere. Costurile de implementare vor fi mai mici pentru francizat, acesta având deja o parte a infrastructurii necesare unei afaceri în asigurări. Pentru aceia ce doresc deschiderea unei afaceri noi, franciza Ritter Broker este de asemenea o oportunitate, modelul de franciză Ritter Broker asigurându-le acestora toate pârghiile încă de la început. În calitate de francizați RITTER Broker, aceștia vor beneficia de avantajul de a lucra ca brokeri de asigurări alături de un francizor cu o vastă experiență în domeniu, gestionând un portofoliu care acoperă o plajă largă de tipuri de asigurări și își vor transforma activitatea într-un business de sine stătător, cu o recurență anuală ce va ține doar de capacitatea francizaților de a interacționa într-un mod profesionist cu clienții lor din portofoliu. “RITTER – Broker a cunoscut o creștere economică liniară de-a lungul celor 8 ani de activitate în industria asigurărilor. Argumentul principal pentru care RITTER – Broker s-a dezvoltat puternic și a ajuns în momentul acesta la o cifră de afaceri de 13.500.000 de lei și la 45.000 de polițe vândute în 2017 este faptul că a pus mereu accentul pe client și pe nevoile pe care acesta le are, nevoi pe care RITTER – Broker reușește să i le împlinească tocmai pentru că acesta este focusul companiei†– mai declară Alexandra Brătescu. După cei 8 ani de experiență, RITTER Broker va lucra alături de viitorul francizat, asigurându-i: oportunitatea de a conduce și dezvolta o afacere sub marca RITTER Broker, cu tot ceea ce reprezintă acest lucru: imagine, comunicare, infrastructura; oferta variată de la toate societățile de asigurări prezente pe piața românească (și nu numai); o largă paletă de tipuri de asigurări: de viață, de sănătate, de accidente, etc. consiliere în găsirea celor mai bune soluții de extindere a afacerii; plan de afaceri, inclusiv estimări financiare; pregătirea personalului înainte și după începerea colaborării, formarea continuă, sprijin și îndrumare din partea francizorului; manualul operațional și structura de lucru testată în peste 8 ani de activitate; acces instant și gratuit la platforma RITTER – Broker, care susține întreaga activitate a francizei (platformă cu funcționalități personalizate); suport tehnic pentru produsele de asigurare comercializate; transparență în privința comisioanelor și a contractelor; reducerea cheltuielilor administrative cu anumite taxe, raportări periodice, comisioane campanii publicitare locale; aceleași standarde de lucru pentru toți francizații; la finalul contractului, francizatul beneficiază de baza de date a clienților lui. “Am gândit franciza ca pe o formă de dezvoltare, adunând în familia RITTER Broker și agenți economici care doresc să își mărească veniturile, dar nu dispun de un capital financiar destul de mare, cât și de experiența necesară pentru a porni singuri la drum. Franciza pare astfel ca o stradă cu sens dublu: pe de o parte, prin partenerii francizați, ne mărim rețeaua de distribuție la nivel național, iar pe de altă parte, francizații care ni se alătură la drum beneficiază de tot know-how-ul nostru, de un ghid bine pus la punct, conform căruia fiecare știe ce are de făcut“- declară Cătălin Vasile, Director General RITTER - Broker de Asigurare și Reasigurare. RITTER Broker pune la dispoziția clienților servicii personalizate de asigurare, de la toate societățile de asigurări prezente pe piața locală și nu numai, care vor acoperi multiple tipuri de asigurări, cum ar fi asigurarea obligatorie a autovehiculelor sau RCA, asigurarea CASCO pentru avarii și furt a autovehiculelor, inclusiv a utilajelor neînmatriculabile, asigurarea obligatorie și facultativă a locuințelor, asigurarea clădirilor și a bunurilor aparținând persoanelor juridice, inclusiv asigurarea lucrărilor de construcții, a mașinilor, utilajelor, instalațiilor și a echipamentelor, asigurarea medicală pentru călătorii în străinătate și pentru rezidenții străini în România, asigurări complexe adresate transportatorilor interni și internaționali de marfă și călătorii, asigurarea animalelor și a culturilor agricole, asigurări individuale și de grup, de accidente și de boală, asigurări de răspundere civilă și profesională, asigurarea mijloacelor de transport naval, aerian și feroviar, asigurări de pierderi financiare și garanții. Beneficiile pe care le vor avea toți viitorii francizați sunt multiple, însă cele mai importante pe care dorim să le subliniem sunt accesul la baza de date a clienților RITTER Broker și la diverse proiecte din cadrul pieței asigurărilor, dezvoltate de RITTER Broker, precum și faptul că vor primi plata la timp a comisioanelor și li se vor oferi servicii complementare polițelor de asigurare, care îi vor ajuta să își crească veniturile. “Când am conceput design-ul standard al locațiilor RITTER Broker, am avut în primul rând în vedere necesitatea clienților noștri pentru confort și siguranță, astfel că toate locațiile RITTER – Broker se identifică după câteva aspecte clare, program de consultanță și vânzare bine stabilit și date de contact pentru fiecare punct de lucru, disponibile și pe site-ul de prezentare RITTER Broker†– mai declară Catalin Vasile. RITTER - Broker de Asigurare și Reasigurare este acum autorizată pentru a presta servicii de intermediere a asigurărilor și pe teritoriul următoarelor țări membre ale Spațiului Economic European: Bulgaria: autorizată de Financial Supervision Commission începând cu data de 18.07.2018 Estonia: autorizată de FINANTSINSPEKTSIOON începând cu data de 30.07.2018 Austria: autorizată de Bundesministerium für Digitalisierung und Wirtschaftsstandort începând cu data de 23.08.2018 Grecia: autorizată de Bank of Greece începând cu data de 12.09.2018 Franta: autorizată de ORIAS Registre unique des intermédiaires en assurance, banque et finance începând cu data de 30.09.2018 Cehia: autorizată de Czech National Bank începând cu data de 17.10.2018 Letonia: autorizată de Financial and Capital Market Commission începând cu data de 17.10.2018 Portugalia: autorizată de Autoridade de Supervisao de Seguros e Fundos de Pensoes începând cu data de 09.11.2018 Norvegia: autorizată de FINANSTILSSYNET începând cu data de 14.11.2018 În concluzie, cu siguranță că ați putea să vă deschideți propria firmă de brokeraj, însă această decizie va prelungi cu mult demararea activității propriu-zise, precum și momentul în care veți atinge pragul de rentabilitate, iar resursele de timp și financiare implicate pot fi mult mai mari comparativ cu situația în care ați achiziționa o franciză și ați obține instant tot pachetul de beneficii menționat anterior. În schimb, dezvoltarea afacerii alături de o echipă de profesioniști de top din industria asigurărilor vă poate ajuta să parcurgeți pașii de început mult mai ușor, iar cu franciza RITTER Broker aveți oportunitatea de a dezvolta o afacere cu un istoric de succes și un trend crescător liniar.